 |
|
Cele mai multe curiozitati isi gasesc raspunsul in cautarea noastra, intre oameni, in carti, in povesti, online sau prin alte metode nascocite din nevoia de cunoastere. Totusi unele curiozitati ar trebui sa ramana doar curiozitati, sa nu sapi mai adanc, sa nu depasesti un anumit grad al (impropriu spus) intimitatii intre tine si informatie, intre ceea ce stii inainte sa absorbi toate celelale completari, care, de cele mai multe ori, strica imagina a ceea ce ti-ai "desenat'' in minte, o remoldeleaza intr-un fel care strica mica magie careia ii spunem "umanitate", "iubire", "frumos". E intalnirea cu eroii tai, cunoasterea lor in alte contexte decat cele in care i-ai putea puncta cu alte bile albe. E ca atunci cand esti prea curios despre anatomia, suferinta, tragedia umana si, poate, despre cum se moare fiind om. Si in scopul acesta ai sa provoci pe cei din jur, cartile si magistralele Internetului, sa-ti arate, in imagini, grozaviile oamenilor si cum se termina furia lor, orgoliul si dezumanizarea prin care trec, cum se moare intr-un anumit context si ce fac ceilalti in acel moment...
Pentru cateva secunde, probabil, ai sa fii asa cum ai stiut ca poti fi, om care invata, care isi completeaza cunostintele, vede, proceseaza si intelege cum sunt lucrurile facute, acoperi o multime de "de ce-uri", legi o sumedenie de idei si imagini. Dar, in general, rezultatul nu e cel scontat; imaginile peste ce anticipasei, prea putin legate de "iubire" si "frumos", noile idei sunt mai sumbre decat cele dinainte, punerea noilor informatii in contextul cotidian devine oarecum iritanta, dezarmanta si te reduce la statutul de organism viu care poate deveni depresiv si atat.
Cu totii am "provocat" Internetul, ca pe un mosneag caruia ii spui, infatuat, "sa vad ce poti!", iar rezultatele retunate au fost, desi anticipate, mici ciocane de soc. Da, stiam ce se intampla cand se trece o anumita limita, stiam cum se manifesta violenta extrema fara make-up si efecte speciale, stiam cum au loc accidentele, stiam ce pot face oamenii semenilor lor, insa acum, ca le vedem in detaliu, la discretie, putem pauza si relua de la inceput, devine altceva. Odata cu acumularea de astfel de imagini si filmulete in creier, se smulge o mica parte din noi, partea care condamna fara ezitare astfel de lucruri, partea care simte nealterat de imaginile din jur, partea pe care o numim inocenta, oricat de interpretabil ar fi conceptul, contextul si varsta.
De aceea unele lucruri e mai bine sa le lasi unde sunt. Daca nu esti psihanalist nu e nevoie sa stii in detaliu despre faza oedipala a sexualitatii la copii, nici despre cum se comporta si arata cancerul duodenal daca nu esti doctor. E ok sa stii cat mai multe, sa citesti si sa afli despre tot ce te incojoara, insa unele informatii, care nu sunt in mod obligatoriu necesare, iti denatureaza conceptia despre lume, despre relatiile interumane si, intr-o anumita masuara, iti distruge acea partea de inocenta cu ajutorul careia ai putea intelege sentimentele umane mai usor sau te-ar putea ajuta sa empatizezi intr-o masura mai mare.
Desigur, nu tot ce zboara se mananca, asa ca, in functie de personalitate, experienta, cultura si o multime de alti factori sociali, informatiile, de orice natura ar fi ele, pot sa te ajuta sa devii ceea ce poti fi, sa te ridice cat mai sus, sau, din contra, sa nu te ajute. Asa cum informatiile asimilate de noi din marea parte a presei romanesti, in special televiziunile, nu te ajuta, te zapacesc mai mult, te dezinformeaza sau manipuleaza informatiile in functiile de interesele economice, politice si sociale urmarite de o serie de persoane pe care nu le-am putea numai tocmai eroi.
Dar am deviat destul, sa ma apropii de casa de-acum. Am scris despre inocenta si despre mica parte pe care, daca o lasi in pace, te ajuta sa simti cu finete anumite situatii sociale, concepte si creatii umane, cum sunt artele in general, respectul de sine, atentia fata de sentimentele celor din jur si, de ce nu?, iubirea fata de aproapele tau, oricine ar fi acesta.
Loreena Mckennitt creaza si transmite acea inocenta, poezie pe care o intalnesti rar in viata de zi cu zi, si de care faci misto in cele mai multe situatii. Scrie si canta despre aventuri, poeti, legende celtice, perioada medievala, despre Orient, despre navigatori si misticism, iubire si acceptarea dintre oameni. Face muzica pe versurile lui Shakespeare, Lord Tennyson si alti poeti si, cel putin ca si muzician, si-a construit un brand destul de bine conturat, nemaivorbind de calitatea instrumentistilor cu care a lucrat de-a lungul timpului sau vocea-i deosebita.
Loreena Isabel Irene Mckennitt este canadianca, are 52 de ani si a vandut pana acum peste 13 milioane discuri in toata lumea. In viata privata e o femeie simpla, cu tabieturi normale si, poate, ceva mai multa eleganta in spatiul privat decat majoritatea dintre noi; dorea sa devina medic veterinar, insa considera ca muzica a ales-o pe ea mai mult decat ea a ales medicina veterinara. Curioasa fiind despre cultura si, in special, muzica celtica, a invatat sa cante la harpa celtica, curand cantand in locuri publice (asemanator cu recitatul in public practicat de Brian Hugh Warner :P), adica street performance sau trubadurism, pentru banii pe care ii strangea sa-si inregistreze primul album.
In '85 a reusit publicarea albumului Elementals, dupa care a urmat un album de colinde cu influente serioase celtice si restul albumelor au "venit" cu de la sine putere, pentru ca, asemanator cantaretilor de muzica folk, la Loreena muzica nu inseamna 80% munca si 20 % talent, ci 60% placere, restul munca si talent si ce-o mai fi in sufletul fiecaruia atunci cand isi pune amprenta asupra lumii in care traieste. Odata cu lansarea ei, ca si muzician, pe piata, si-a facut propria casa de discuri, Quinlan Road; printre putinele case de discuri cu o identitate foarte bine definita, care transmite siguranta (orice ai dori sa intelegi prin ea), zone clare de actiune, cunoasterea publicului tinta, o constanta in producerea de informatie (audio, video, texte etc.) si un fel de mostenire lasata oricui ar urma vreodata sa o conduca in viitor. Spre deosebire de mana de fier cu care conduce casa de discuri si alegerea artistilor cu care colaboreaza in producerea albumelor, muzica Loreenei este una semi-cerebrala, putin naiva, uneori melancolica si cu siguranta legata de alte timpuri, poate nu neaparat mai bune, dar mai poetice, mai aproape de individ decat de societate.
In '93 muzica ei a devenit indeajuns de cunoscuta incat sa concerteze in deschiderea lui Mike Oldfield si, pe parcurs, sa primeasca varii oferte de a realiza muzica de film, sau sa-si dea acceptul producatorilor de film sa-i foloseasca unele piese ca si soundtrack-uri.
In '98 a gustat, ca majoritatea dintre noi, tragedia pierderii unor oameni dragi, printre care fratele si logodnicul ei. Si, asa cum stim din manuale, experienta sau exemple pe care ni le ofera diverse surse de-a lungul vietii, tragediile creeaza confuzie, creeaza goliciune si, pana la pasul 5, cel al acceptarii, sunt perioade lungi de depresie si stagnare creativa. Insa de cele mai multe ori si mai ales in cazul artistilor, astfel de evenimente dau nastere la creatii si mai profunde sau macar mai cuprinzatoare ca si intelesuri. Astfel, abia in 2006, dupa noua ani de pauza creativa, a aparut penultimul album, An Ancient Muse, un material foarte bine inchegat, cu influente orientale pregnante, la realizarea caruia au participat peste 25 de artisti si s-au folosit o multime de instrumente, unele destul putin cunoscute publicului larg.
O piesa de care as dori sa amintesc in mod special este Caravanserai. Caravanseraiul (lb. persana) este un han situat aproape de drumurile de acces sau cele de comert, unde calatorii se opreau sa-si traga rasuflarea, sa innopteze sau sa-si odihneasca animalele dupa drumurile lungi parcurse. Aceste caravanseraiuri insemnau posibilitatea comertului si a schimburilor de bunuri si informatii, intre Asia, Africa de Nord si Europa sud-estica.
Piesa este o poveste, trecerea oamenilor peste urcusurile si coborasurile existentei, zbaterea fiecaruia pana la punctul de odihna, unde caravanseraiul este, deopotriva, salvarea, spatiul de regasire, acasa, locul unde ne confirmam singuri ca toate prin care am trecut vor fi intotdeauna lucruri normale, desi de cele ma multe ori nimicitoare daca intentia de a ajunge acasa se pierde. In acelasi timp, Caravanserai este o poveste de iubire si un pretext, precum al Selmei Lagerlof (Minunata calatorie a lui Nils Holgersson prin Suedia), de a prezenta frumusetea dar si aspritatea Naturii Creatoare; viata este inteleasa ca si Steaua Diminetii, un soare care apune sau un val al marii rasturnandu-se peste celelalte, anonim si efemer, o briza calda, la fel de trecatoare, un fulger in nebunia unei furtuni sau un vis, prin care fiecare dintre noi trecem, chemand, tanjind, fugind spre persoana in care ne-am investit iubirea si sinele, drumul spre casa, orice ar insemna ea si oricum ar fi...
Instrumentatia este deosebita, ritmata si proportionata corect in ansamblul ei, iar vocea e melancolica, puternica si sensibila in acelasi timp, imbibata de viata atator oameni din alte timpuri, propriile-i amintiri si o foarte fina culoare de depresie, insa nu o depresie covarsitoare, dar una de acceptare, tristete si, poate, frustrare absolut normala.
An Ancient Muse il gasesc ca fiind cel mai complex, matur si nostalgic album al Loreenei Mckennitt, bijuterie accesibila fiecarei minti, indiferent de varsta, situatie sociala, apartenenta culturala sau sex.
Un alt lucru peste care nu pot sa trec fara sa spun doua vorbe, este prestatia live a Loreenei. Am vazut si ascultat variante live a nenumarati artisti si trupe, insa pana acum nu am intalnit nici un artist care sa o intreaca pe Loreena Mckennitt. Vocea nu o tradeaza in nici un fel, nimic nu tremura, nici un instrument nu o ia pe alaturi, nici un falseu nu-ti atinge timpanul. Da, veti spune, dar nu ai ascultat formatia X sau artistul Y. Asa este. Poate preconceptie, insa am impresia ca Loreena bate cam tot ce am vazut pana acum.
Personal, am luat contact cu muzica ei in perioada de adolescenta, m-a impresionat in mai multe feluri si, inca nu stiu de ce, nu am avut niciodata curaj sa scriu despre ea. Undeva acolo, cred ca mi-era teama sa nu-i stirbesc din creatie, sa nu pierd in textul meu tocmai acel lucru care o face deosebita fata de toti ceilalti muzicieni, nu doar vocea, instrumentatia, temele alese si calitatea versurilor, insa inocenta. O intalnesti rar si o simti si mai rar...
Bookmark
Vizualizari: 1213
Comentarii (9)
:)
It sure does.
Si cred ca am sa modific numarul de caractere permise cu unul mai ... cuprinzator.
Si cred ca am sa modific numarul de caractere permise cu unul mai ... cuprinzator.
,
martie 04, 2010
|
-
- +1
-
-
:)
Multumesc pentru apreciere si ma buc*r ca ti-a starnit gustul pentru genul asta de muzica.
Sunt de acord la partea cu piratieria, desi nu o sustin - stiu ca am fi mult mai saraci ca si cultura muzicala daca nu s-ar practica.
Stiu concertul de care spui, l-am vazut (breathless) intr-o seara de melancolie si repaos, o reusita in toate sensurile.
Sunt de acord la partea cu piratieria, desi nu o sustin - stiu ca am fi mult mai saraci ca si cultura muzicala daca nu s-ar practica.
Stiu concertul de care spui, l-am vazut (breathless) intr-o seara de melancolie si repaos, o reusita in toate sensurile.
,
februarie 21, 2010
|
-
- +1
-
-
:) "shame on me"
Bravo Sergiu , un articol foarte bun , felicitari. Am ascultat la recomandarea ta si mi-a placut extrem de mult. Acum ca sa fac putin pe nesimtitu , ca in romania nu se poate decat cu piraterie 
, exista pe filelist ( care cunoasteti ) un concert de vreo 7 gb " Loreena Mckennitt - Night from the Alhambra si pot sa zic ca este extraordinar.
, exista pe filelist ( care cunoasteti ) un concert de vreo 7 gb " Loreena Mckennitt - Night from the Alhambra si pot sa zic ca este extraordinar.
,
februarie 20, 2010
|
-
- +2
-
-
Adauga comentariu
 |
Ultimele comentarii
)
eja am invatat-o pe de rost 
Toate
|
|
  |
  |
|
|
