|
Eu sunt un britanofil. Probabil nu exista termenul, dar nu are nici o importanta. Am ascultat in ultimii 10 ani atat de multa muzica incat am ajuns sa-i recunosc cand sunt britanici (sau europeni) si cand sunt americani. Au voci mai crunte europenii. Sunt mai acizi si poezia lor e deseori mai plina, la fel cum in cinematografia europeana realismul si estetica sunt mereu luate din alte unghiuri decat din perspectiva celor americane (culte). Discriminez, evident, dar am si argumente daca e necesar.
Mi-am facut in minte un top al tuturor artistilor pe care ii ascult, care m-au impresionat cel mai mult, care si-au pastrat amprentele in mine ani de-a randul si nu mi-a fost greu sa trag linia: imi plac mai mult europenii. Imi place alternativul lor si intelegerea lor vizavi de utilizarea cuvintelor ca si cod de comunicare. Imi plac injuraturile lor si inovatiile lor muzicale. Imi plac conceptele din spatele oamenilor, gustul cu care isi imprima stilul de viata pe chipuri, tupeul civilizat cu care isi cresc odraslele, furia lor constiincioasa si sunt absolut convins ca imi plac si femeile lor.
De aceea, poate, am fost destul de suprins sa aflu ca Joshua James nu e britanic, dar american, din Lincoln, Nebraska. American cu fruntea inalta si cu maini lungi, bune atunci cand te agati de orice sa ramai in viata si, poate, sa-ti spui chemarile, pierderile si numele. La fel ca si David Ford, face o muzica europeana, canta un folk european, desi l-am incadrat cu totii intre Bob Dylan si Neil Young ca si influente.
James are un timbru al vocii placut si intim, aproape de Damien Rice, cu influexiuni limpezi, tipice folk-ului ne-american, o adresare simpla, dramatica si ceva mai plina de emfaza in punctele cu intensitate ridicata din piese.
Scrie ca face muzica de la 6 ani (aren’t they all?) si ca ofera o perspectiva a unui suflet batran (a se citi intelept) pentru cei 25 de ani ai lui. Ce e drept, omul isi cunoaste sufletul si il pune pe masa sincer, fara frustrari, emotionant, atingand timpanele cu o delicatete de femeie; sunt putini artisi pe care am ajuns sa-i apreciez pe astfel de considerente si sunt multumit de mine ca pot face acest lucru.
Este evidenta implicarea lui emotionala in conceperea muzicii, felul in care respira notele si tragismul (european) din voce, la fel si atitudinea lui, daca imi permiteti, incantator de depresivo-pozitiva, mic budoar de frantuzoaica moderna ce scrie versuri refuzand sa accepte vreodata ca Baudelaire ramane Baudelaire, chiar fumat si clasic cum este.
Una peste alta, Joshua James are know-how-ul, are vocea, scrie binisor si stie aceste lucruri; nu are nici un motiv sa nu iasa in fata iar eu i-am gasit prea putine si puerile motive sa nu-l ascult. Faptul ca nu e european e strict o chestiune legata de gust si de preconceptie personala cultivata. The boy can sing.
Am ascultat o piesa mai demult, asa incep toate povestile romantioase cu tenta muzicala intre emitent si receptor. Apoi intreg albumul. Cred ca singura mea deceptie legata de subiect este ca nu-mi permit sa-mi cumpar toate albumele Joshua James, as putea face o supriza placuta mai multor persoane dragi.
In loc de cantece patriotice, de indemn si de lupta, intr-o zi vom canta cantece hippie, cu flori dupa urechi si marijuana in buzunarul de la piept al camasii. Sau vom face intrecere off-road, in vane mari, jumatati de proiectile golite de decizie, spre ceva nou, inventat pe loc, despre care vom scrie in viitor cu patos si intelepciune (europeana musai).
De fapt, voiam sa ajung la versurile lui Joshua James. Poezii simpliste si cu aer de drama, ansamblate pe o voce calda. Majoritatea sunt pozitive, unele cu iubirile noastre, altele cu iubirile lui; auzi ironii lucrate acustic si idealuri si caderi.
Probabil, din muzica interzisa de parintii sai, James a extras esentialul sau poate l-a inteles altfel, ca atunci cand esti nevoit sa citesti pe ascuns, toate povestile te captiveaza mai tare, refuzi sa mai auzi altceva decat rulajul din tine, impulsurile electrice sa fixeze stari in memorie, tu sa taci si cand ai ceva de spus, pentru ca - asa-i ?- acum stii mai multe si emiti asertiuni argumentate…
Interesante in muzica sa mi s-au parut trecerile, pasajele unde a combinat, fara falset sau exagerare artistica, septime cu minore (i-auzi ce spune asta!) in ritm alert, aproape de copilaria mea, primele cantece de folk romanesc scolar, lipsit de intelectualitate dar plin de ochi umezi si febrilitate, pentru ca vorbeau limba mea si exprimau emotiile mele.
De aceea, Joshua James mi-e aproape si, cred, il inteleg asa cum cred eu ca trebuie inteles, desi fiecare are sa spuna acelasi lucru si ca, totusi, intelege altceva.
Versurile pieselor se refera la copilarie, la frumusete si liniste cautata, se refera la moarte si zbatere umana, la feminism si induranta, claustrofobie si obedienta, razboi si singuratate, la ultimele sunete inainte sa stingi lumina si se refera la ale noastre, umane, gresite, singure si pline de speranta.
N-am sa mai lungesc treaba, Joshua James este un artist tanar, intrat de doar cativa ani pe piata larga de muzica si (slava Youtube-ului) un exemplu fericit de cum ar trebui masterizate albumele de folk-indie-country si in Romania, iar faptul ca eu am un apetit anume pentru europeni si pentru alte genuri de muzica decat folk nu-i schimba pozitia castigata si calitatea muzicii facute.
Auditie placuta!
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Pana una-alta, multam de simpatie si sustinere! Mai treci pe la noi. | < Anterior | Următor > |
|---|